Raiffeisen Bank spune că procesul pierdut cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în care contesta o amendă din 2017 nu produce niciun efect. Banca mai are pe rol un proces în care contestă un ordin suspendat prin care ar trebui să modifice dobânzile clienților persoane fizice care au luat credite în perioada 2006-2009.
Tribunalul București a respins recursul Raiffeisen Bank într-un dosar în care banca contesta o amendă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor privind practici comerciale incorecte. Raiffeisen a acordat credite în franci elvețieni înainte de criza din 2009-2010 cărora le-a majorat ulterior premeditat și discreționar costurile, fără să informeze în prealabil consumatorii, potrivit unor documente interne de la care a plecat sancțiunea ANPC.
Raiffeisen Bank a acționat cu responsabilitate în problema creditelor în franci elvețieni, convertind cu un discount împrumuturile clienților cu probleme, iar banca nu poate accepta să folosească banii dedicați cazurilor sociale pe clienții care nu vor să plătească, spune Steven van Groningen, președintele executiv al băncii cu capital austriac.
Raiffeisen Bank a început să trimită scrisori clienților prin care îi informează că aplică ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prin care banca a fost sancționată pentru practici comerciale incorecte. Raiffeisen a început cu clienții care beneficiază de o reducere de dobândă și urmează să treacă și la clienții care ar avea rate crescute, după ce banca va aplica dobânzile de la momentul contractării creditelor.
Ordinul ANPC cu privire la creditele în franci elvețieni, în urma controlului la Raiffeisen Bank, a fost semnat vineri și solicită băncii aducerea contractelor de credit la momentul anterior deciziei de a nu informa clienții cu privire la costurile creditului și să propună un nou grafic de rambursare.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este pe cale să finalizeze un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte constatate la Raiffeisen Bank în privința majorării dobânzilor la creditele în franci elvețieni, a declarat, în Parlament, președintele ANPC Marcel Bogdan Pandelică. Oficialul spune că efectul ar trebui să fie revenirea la dobânda din primul an de creditare și că vor fi extinse controalele și la alte bănci.
Raiffeisen Bank a convertit 663 de credite din franci elvețieni în lei în 2017 și a redus 5.221 numărul de împrumuturi în moneda elvețiană din portofoliu, la jumătate față de 2008.
Raiffeisen Bank face precizări cu privire la documentele de corespondență internă circulate în spațiul public și care au ajuns și în posesia Profit.ro. Banca spune că investighează dacă aceste documente sunt publice și că va lua măsuri dacă se va dovedi că au fost încălcate procedurile interne. În privința modului în care banca a acordat și gestionat creditele în franci elvețieni și nu numai, Raiffeisen spune că a respectat totdeauna legislația și că a luat măsuri pro-active pentru a ușura sarcina debitorilor cu probleme.
Raiffeisen Bank România a eliberat, în primul trimestru, provizioane de 22 de milioane de euro constituite pentru acoperirea pierderilor potențiale din Legea privind darea în plată. Banca a pus însă deoparte 24 de milioane de euro în noi provizioane, cea mai mare sumă fiind necesară pentru acoperirea pierderilor din conversia creditelor în franci elvețieni. Per total, cheltuielile cu provizioanele au crescut, ceea ce a dus la reducerea profitabilități băncii cu capital austriac.
Raiffeisen Bank oferă clienților care convertesc în lei creditele în franci elvețieni un discount de 25% din sold. Sunt eligibili clienții cu un grad de îndatorare a familiei de peste 60%.
Grupul austriac Raiffeisen Bank International (RBI) a obținut în primul trimestru un profit net de 28 milioane euro în România, în urcare cu 12% de la 25 milioane euro în perioada similară a anului trecut, pe fondul majorării veniturilor din comisioane și tranzacții și al scăderii cheltuielilor cu împrumuturile neperformante. Austriecii și-au redus portofoliul creditelor în franci elvețieni acordate clienților din România cu 24 milioane euro, din care 14 milioane euro au reprezentat împrumuturi convertite.